Dimineaţa asta a început nu kiar bine. Cu dureri de cap şi dorinţă mare de a cuprinde perna măcar pînă la ora zece. Dar n-a fost să fie. Cu ochii mari de oboseală, pe jumătate închişi mi-am băut ceaşca de capuccino şi cu Doamne ajută am pornit spre redacţie. Plictisită şi obosită am început să frunzăresc ştirile şi mă gîndeam cum să alung monotonia din capul meu. Ce bine că există măcar un om în ţara asta care munceşte şi are grijă de noi. Încă n-aţi ghicit despre cine e vorba?

Cine munceşte la noi cel mai mult dacă nu scumpul tovarăş Voronin. Azi, domnia sa a prezidat şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană. Ce să mai. M-am distrat şi mi-am destins nervii la maximum cu perlele scumpului şi iubitului nostru preşedinte.

Cel mai mult m-a amuzat afirmaţia sa precum că “Moldova nu-i a lui Voronin, ci a tuturor cetăţenilor”. Asta era ca o remarcă vizavi de traficul de fiinţe umane care atinge cote tot mai mari.Şi respectiv, măria sa chema toate instituţiile să colaboreze la combaterea acestui fenomen.

Miniştrii care raportau se uitau fix în ochii lui Voronin de parcă erau doar ei doi în sală. Iar atunci cînd erau luaţi la întrebări sau certaţi lăsau capul în jos ca nişte elevi prinşi cu tema nefăcută şi cu obrajii roşi de ruşine spuneau “aveţi dreptate domnule preşedinte”.

Un circ adevărat. Ministra finanţelor, Mariana Durleşteanu, nici nu s-a implicat în discuţii chiar dacă se vorbea despre bugetele locale. A preferat să se joace plictisită cu ceasul. Probabil se gîndea la vacanţa ce o aşteaptă.

De fapt, aşa a şi început discursul preşedintelui: “Fiindcă toţi au dispoziţie de concediu, agenda de lucru a şedinţei nu e tare încărcată”. Într-adevăr, într-o oră şedinţa a luat sfîrşit. Numai că din cele cinci “dări de seamă”, cum le numeşte tovarăşul, greu scoteai o frază teafără, de ştire nici nu mai vorbesc.

Deşi jurnaliştii erau mai mulţi decît membrii comisiei aceştia nici nu erau băgţi în seamă. Domnul preşedinte îşi amintea de noi doar atunci cînd avea nevoie să-şi promoveze anumite acţiuni.

Doamne şi cînd mă gîndesc că mulţi dintre ei sunt atît de inculţi şi atît de conducători aî ţării…

În adidaşi şi blugi comozi, aşa şi-au primit diplomele absolvenţii Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism. Aşa cum şcoala se deosebeşte de alte instituţii de învăţămînt prin modul de predare, nici ceremonia de sfîrşit n-a rămas în urmă. Imaginile Rîbniţei văzute de pe dealul Rezinei, plăcinţelele de la postul de televiziune din Rezina, „Elita TV”, bucatele de la restaurantul din aceeaşi localitate şi vizita la mănăstirea Saharna au imortalizat cu succes emoţiile noastre de tineri absolvenţi.

Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism a ajuns la finiş. După un an de „armată”, pentru cei mai mulţi dintre noi, am primit şi diplomele care ne confirmă statutul de jurnalist. Chiar dacă a fost un an de încercare pentru mulţi dintre noi, ne bucurăm că ne-am numărat printre norocoşii ce au putut studia aici. Instructorii cei mai buni, colegi extraordinari mereu puşi pe şotii şi gata să dea o mînă de ajutor oricînd era nevoie, multă muncă, lacrimi de dezamăgire (pe la ministere), dar şi de bucurie cînd materialul era unul reuşit, multă distracţie, critici şi laude (de la instructori), aşa a arătat anul de studii la ŞSAJ. A trecut repede şi doar cunoştinţele acumulate şi sumedeniile de poze mai păstrează prezenţa şcolii printre noi.

Impresiile despre ultima zi în calitate de studenţi ai şcolii le-am surprins în microbuz, în timp ce ne întorceam de la Rezina cu diplomele în rucsacuri.

Pentru Cristian Jardan, urcarea dealului de la Saharna şi vizitarea mănăstirei au contribuit la curăţirea sufletului acestuia J „Mi-am spălat păcatele şi mi-am curăţit sufletul”, glumeşte vedeta şcolii.

Pentru Maria Aramă absolvirea şcolii a însemnat totodată şi încheierea mandatului de şef al grupei J . Noi am fost tare mulţumiţi de un asemenea şef şi ne-am străduit să nu o dăm de sminteală pe parcursul anului, aşa cum ne instruia Măria Sa J.

Natalia Bîrsan şi Marina Liţa au rămas cu gînduri frumoase despre această zi plină de verdeaţă, precum dealurile Saharnei.

Toată lumea, în special Veronica Russu speră să li se împlinească dorinţele scrise pe foiţe şi ascunse între pereţii mănăstirii.

Aurica Guzun şi Mariana Ţîbuleac se bucură că în sfîrşit sunt jurnalişti cu acte în regulă şi pot aplica în practică ce au învăţat la ŞSAJ tot anul.

Pentru Tatiana Solonari, de săptămîna viitoare începe vacanţa, la Veneţia. Asta da vacanţă J

Cred că cel mai mult ne va duce dorul Valentina Ceban. Pentru că pleacă înapoi la Comrat, unde lucrează la postul de radio de acolo. „Cunoştinţele de la şcoală m-au ajutat foarte mult pentru că eu vin dintr-un alt mediu şi nici habar nu aveam despre cum se realizează un reportaj. Eu compar materialele mele de pînă la şcoală cu cele de acum şi mii ruşine să le ascult pe cele vechi” , se destăinuie Valea, în timp ce restul colegilor cîntă.

Aşa a fost tot drumul. Am cîntat care şi cum putea, două strofe dintr-un cîntec, două din altul. La un momemt dat, şoferul, probabil încîntat de talentele noastre muzicale, a inclus radioul. Vitalie Dogaru, coordonatorul nostru l-a rugat să oprească muzică „Las` să cînte. Sunt pentru ultima dată împreună”, i-a sugerat domnul profesor încîntat de creativitatea noastră şi de şedinţa mai puţin formală pe care am avut-o.

Mulţumită de informalitatea ceremoniei a rămas şi Elizabeth Plebani una dintre fondatoarele ŞSAJ, care îşi propune crearea unei reţele de comunicare între toate promoţiile de absolvenţi ai şcolii.

Juristul Eugeniu Rîbca ne-a urat cît mai multe procese „pentru că numai astfel va evolua jurnalismul de calitate”. Iar Olivia Pîrţac ne mai doreşte şi salarii mari pentru a putea rămîne obiectivi şi echidistanţi în ceea ce facem.

Aşa cum sfîrşitul încoronează opera, Ion Creţu a rămas mulţumit de faptul că a reuşit să ducă şcoala pînă la capăt J

Iar pe Nicolae Cuşchevici îl felicităm pentru că şi-a văzut visul împlinit fiind angajat unde şi-a dorit cel mai mult.

Mare parte dintre noi deja au reuşit să completeze rîndurile jurnaliştilor. Pe Cristian Jardan îl puteţi vedea la PRO TV, materialele Veronicăi Russu, Mariei Aramă şi a lui Nicolae Cuşchevici le puteţi citi în Ziarul de Gardă. În revista „Siesta” găsiţi numele Oxanei Gîlcă şi a Nataliei Bîrsan. Cui i se face dor de Angela Zaharova va privi postul de televiziune Elita TV (Rezina). Vocea plăcută a Valentinei Ceban o puteţi auzi la postul de radio al Găgăuz-Yeri. Iar Aurica Guzun îşi va continua munca la ziarul „Liber”.

Cred că vă întrebaţi unde mă puteţi găsi pe mine. Pînă una alta lucrez la o investigaţie pentru „Ziarul de Gardă” şi încerc să bat şi pe la uşa altor redacţii precum ceilalţi colegi pe care nu i-am menţionat în lista angajaţilor. Cît despre Veronica Gherboveţchi şi Natalia Severin, vedetele şcolii sunt sigură că vom auzi foarte curînd. Nu vreau să le divulg planurile.

P.S.: cu părere de rău nu am făcut rost de poze încă. Le ataşez zilele astea. Promit J Vacanţă plăcută tuturor şi multă baftă în tot ce faceţi.

Ştiţi de ce oamenii de la Soroca au ochii mari? “Pentru că la Soroca sunt multe locuri frumoase şi oamenii de aici cînd le văd, se minunează aşa de tare de le rămîn ochii mari şi frumoşi”, aşa mi-a spus Veaceslav Groapă, primarul satului Holoşniţa din raionul Soroca. Adevăr vorbea primarul despre locurile Sorocii. După ce am privit apusul pe malul Nistrului am înţeles că degeaba am trăit pînă acum pe acest pămînt. Şi la Nisporeni sunt locuri frumoase, pădurea de salcîm, plopii de pe marginea drumului ce duce spre Chişinău, sălciile din grădini… dar nu e ca pe malul Nistrului. despre Cetatea şi Lumînarea Recunoştinţei nici nu mai vorbesc.
Numai că, pe cît de frumoase sunt locurile, pe atit de greu trăiesc sorocenii. La Holoşniţa am mers pentru materialul meu final, despre programul Naţional “Satul MOldovenesc”. Nu a auzit lumea despre el, doar “activul satului” cum îi place domnului Macovei să numească autorităţile locale. Ba mai mult, mulţi lume îl confundă cu emisiunea “Baştina” de pe postul TV Moldova 1.
Cei din Holoşniţa cîştigă o bucată de pîine în două moduri: sau pleacă la Moscova pentru a lucra, sau vînd zarzavaturi crescute în serile lor.
Mai multe despre călătoria mea la Holoşniţa veţi citi în materialul meu final. Dar nu pot să menţionez măcar de moş Mitrunea, cum i se spune în sat. E cel mai bătrîn om din localitate. În septembrie va avea 89 de ani, dar încă mai e în stare să-şi lucreze bucata de pămînt pe care a semănat porumb. Aşa şi l-am găsit, în grădină, se odihnea după prăşit. Programul “Satul Moldovenesc” presupune îmbunătăţirea nivelului de trai în localităţile rurale şi dezvoltarea acestora.                                             
Pentru că a luptat în cel de-al doilea Război Mondial moş Mitrunea primeşte lunar cîte două sute de lei, iar pentru că a mers pe jos din Polonia pînă în Berlin, pentru că mînca terci de pe pămîntul îngheţat şi îşi învelea picioarele cu baligă de frig ce era mai primeşte un ajutor din partea statului nostru hulit fără motiv. Cum spuneam, pentru decoraţie, moş Mitrunea mai primeşte încă 50 de lei. N-am scăpat nici un zero la capăt, staţi liniştiţi.
Ştiam că lumea trăieşte greu la sate, că bătrînii se chinuie da nu trăiesc, dar lacrimile de copil şi vocea tremurîndă a acestui bătrîn m-a lăsat mută în faţa neputinţei lui de parcă aş trăi într-o altă lume.

În fiecare an am emoţii în perioada BAC-ului pentru că de fiecare dată se întîmplă ca cineva dintre cunoştinţele mele sau vecinii să susţină examenul de bacalaureat. Anul acesta emoţiile sunt şi mai mari. Avem absolventul nostru.

Cred că eu sunt mai stresată decît fratele meu, care nu dă nici un semn de îngrijorare. O bere, un meci bun de fotbal şi totul pare să fie O.K. Şi asta mai ales că cel mai bun prieten al omului - NET-ul ne ajută să rezolvăm subiectele. Fratemiu în fiecare dimineaţă îmi spune “ne întîlnim pe net”. El îmi trimite subiectele pe telefon, iar www.orange.md transmite răspunsul.

Din cîte am observat, în cinci ani, de cînd am absolvit liceul, nu s-au schimbat prea multe. Aceleaşi modalităţi, aceeaşi formă a subiectelor, doar taxa pentru observatorii din comisie se măreşte pe an ce trece, iar de plata pentru o notă nu mai comentez.

E o bătaie de joc BAC-ul ăsta. O formalitate care umple multe buzunare şi stresează elevii. Trei ani de liceu nu-şi bate capul nimeni de ei sau de jalnicele modalităţi de predare în multe instituţii de învăţămînt de pe la noi. În schimb, la sfărşit îi chinuie cu mutatul prin alte licee, îi separă de colegi şi le mai aduc şi poliţişti la poartă. La ce bun, dacă tot cei din Minister vînd subiectele pentru examen şi toată lumea ştie că se copie.

Baftă la toţi absolvenţii!

Nu ştiu cîţi dintre noi cunosc personal o persoană transsexual. Eu am avut ocazia să cunosc o astfel de persoană. Citiţi mai jos ce am aflat în urma discuţiei cu dînsa.

În afară de stereotipurile societăţii la adresa persoanelor transgender, problema cea mai mare sunt actele de identitate. Şi asta pentru că procesul de eliberare a actelor de identitate pentru persoanele care se hotărăsc să-şi schimbe sexul este unul de lungă durată.

Persoanele transgender, numite şi transsexual, sunt acele persoane care în urma unor tratamente hormonale şi a intervenţiei chirurgicale îşi schimbă sexul, devenind femeie din bărbat şi invers. Alexei Marcikov, directorul Centrului GenderDoc-M, care apără drepturile acestor persoane, susţine că ele recurg la aceste schimbări pentru că “vor să se simtă ele însele”.
În Republica Moldova sunt înregistrate şase persoane transgender. Alina (numele este un pseudonim ales la solicitarea interlocutorului pentru a-i asigura anonimatul), este una dintre ele.

Fără acte în regulă
Alina figurează în acte drept persoană de gen masculin. Pentru că se simţea străin în corpul său şi pentru că vroia să fie ea însăşi, dupa zece ani de gîndire a decis să devină femeie cu toate actele în regulă: “dacă pe stradă sau la noul serviciu nu am probleme cu identitatea, adică sunt văzută ca femeie, atunci când prezint actele de identitate, evident că produc un şoc extraordinar, pentru că în acte figurez ca persoană de sex masculin şi asta îmi creează un disconfort”, îmi spune Alina în timp ce se joacă nervos cu mărgelele de la gît. M-a impresionat felul cum arată. La prima vedere nu-ţi dai seama de secretul ei. Părul frumos aranjat, machiajul şi fusta scurtă pe care o purta ascundea perfect faptul că s-a născut altfel decît arată acum.
Nu a reuşit încă să-şi schimbe datele din buletin conform noii ei imagini şi asta pentru că Legislaţia Republicii Moldova privind actele de stare civilă nu permite eliberarea unui nou act de identitate pentru persoanele transgender decît dacă acestea prezintă un document oficial cu privire la schimbarea de sex.

Primul pas-vizita la psihiatru
Violeta Dănuţa, şefa secţiei de evidenţă a populaţiei în cadrul Ministerului Dezvoltării Informaţionale, spune că: “după ce îşi fac operaţia de schimbare a organelor genitale li se eliberează un act special cu care merg la oficiul stării civile. După ce li se schimbă datele din certificatul de naştere se pot adresa la noi”. Pînă în prezent, o singură persoană transgender a solicitat schimbarea actelor de identitate, menţionează Violeta Dănuţă, dar nu i-au fost eliberate pentru că nu suportase intervenţia chirurgicală necesară.
Iar la noi în ţară nu se efectuează asemenea operaţii şi sunt costisitoare afirmă Cezar Babin, medic psihiatru. Mai mult, persoanele care se adresează pentru intervenţii chirurgicale sunt supuse unor teste medicale pentru a se constata dacă sunt sănătoase: “Timp de cîteva săptămîni sunt internate , iar timp de un an sunt supuse supravegherii psihiatrului. Cînd vin la şedinţe trebuie să se prezinte în vestimentaţia conform genului pe care vor să îl aleagă”.
Alina s-a adresat la medic şi după mai multe teste a fost diagnosticată drept o persoană sănătoasă şi i s-a permis intervenţia chirurgicală care ar schimba-o pentru totdeauna din bărbat în femeie. Pentru moment nu-şi permite o asemenea operaţie costisitoare: «şi nici nu vreau să mă prostituez precum fac alte persoane», îmi spune mîndră Alina.

Fără operaţie nu au acte, fără acte nu se pot angaja
Din cauza procedeului dificil de perfectare a actelor, Alina, ca şi restul persoanelor transgender din ţară, nu se poate angaja la muncă: „Avem un cerc, care se roteşte şi nu are nici început nici sfârşit. Aceste persoane nu-şi pot schimba actele pentru că nu a făcut operaţia necesară. Operaţia nu o pot face pentru că nu au bani. Nu lucrează pentru că nu dispun de actele necesare”, susţine Alexei Marcicov. Alina şi-a calculat bine fiecare pas. Cu vocea tremurîndă îmi povesteşte cum a înţeles şi a acceptat ea aceste transformări în organismul său : «am înţeles ce se întîmplă cu mine şi că vreau să fiu femeie în clasa a zecea încă. Foloseam pe ascuns hainele şi fardurile mamei. Am оnţeles că voi fi izolată de restul societăţii şi că îmi va fi greu să mă întreţin. De aceea, am învăţat mult la şcoală şi la universitate pentru a-mi face o carieră, pentru a mă putea descurca financiar.»

Mă simt împlinită

Abia anul trecut s-a hotărît să îşi arate noua sa imagine : «tratamentul hormonal pe care l-am făcut mai mulţi ani îşi făcea efectul şi eu nu mai puteam ascunde schimbările apărute în corpul meu». Tot atunci a fost nevoită să depună o cerere de eliberare de la locul de muncă unde era recunoscută pentru profesionalismul său. De un an face traduceri şi se simte bine cu noua sa identitate: «eu mă simt împlinită că nu mai sunt nevoită să mă ascund şi să mă maschez. Singura mea problemă acuma sunt actele de identitate».
Chiar dacă se simte fericită că în sfîrşit poate purta hainele care îi plac şi arată aşa cum se simte, adică femeie, nu este pregătită să declare asta publicului larg: “pînă nu-mi voi face operaţia de corecţie a organelor genitale, care va constitui ultimul pas în transformarea mea definitivă, nu vreau să fiu recunoscută şi fluierată pe stradă”, îmi argumentează Alina refuzul ei de a-i face o poză. Îmi spune că a avut de suferit din cauza unei jurnaliste care i-a folosit poza fără acordul ei. La fel s-a întîmplat şi cînd a acceptat să vorbească la un post de televiziune: “deşi cei de la televiziune mi-au promis anonimat, eu totuşi am fost recunoscută de mai mulţi elevi de-ai mei şi nu mi-a fost uşor”, menţionează Alina.
Nu-i este uşor nici atunci cînd trebuie să treacă vama regiunii transnistrene cu scopul de a participa la diferite seminarii destinate persoanelor transgender. Şi asta pentru că în acte arată altfel şi poartă nume de bărbat. Tot din cauza actelor nu va putea participa la alegerile din 2009: «lumea de la noi nu este informată despre ce оnseamnă o persoană transgender şi cît de greu este să duci o astfel de viaţă. Sunt sigură că nu mă vor lăsa să votez şi mă vor privi ca pe ceva anormal, aşa cum se întîmplă de fiecare dată cînd trebuie să-mi prezint actele de identitate».
Dorinţa cea mai mare a Alinei este să poată aduna cele cinci mii de euro pentru a suporta intervenţia chirurgicală care ar transforma-o pentru totdeauna în femeie.

Numele Tău e strop de apă neîncepută,
Căzut pe fruntea firului nevinovat de iarbă!

Numele Tău e rază de soare
Născută din rozul cerului binecuvîntător de dimineaţă!

Numele Tău e adiere de vînt
Rătăcită pe cîmpuri dogorîte de soare!

Numele Tău e şoapta serii
Purtată de vîntul verii caniculare!

Numele Tău e petală de floare albă
Căzută pe tîmpla îndrăgostiţilor!

Numele Tău e fir de curcubeu
Aruncat peste păcatele lumeşti!

Numele Tău e glas dulce de ciocîrlie,
Prevestitor de primăvară!

Numele Tău e zîmbetul de pe faţa copilului
Strîns cu duioşie la piept!

Numele Tău e strigătul meu disperat
Către umbra Ta pierdută!

Numele Tău e aminitirea mea vagă despre Tine
Cînd mă ţineai de mînă!

Numele Tău e durere –
Izvor nesfîrşit de tristeţe!

Numele Tău e gînguritul pruncului
Scăldat în lacrimile Tale!

Numele Tău e bucuria zorilor de zi
Şi a galbenului din floarea soarelui!

Numele Tău e fir de iarbă plecat
În faţa stropilor de ploaie!

Numele Tău e punctul negru
Lăsat de cocori pe cer albastru de primăvară!

Numele Tău e prag de casă sfinţită
Şi umplută de glasuri!

Numele Tău –
E visat,
E dorit,
E strigat,
Aşteptat!

………………………………………………………….

Numele Tău e sărbătoare!
Numele Tău e – Mama!

P.S.: poezia îmi aparţine.

Aşa scandau ieri, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, reprezentanţii mai multor biserici din Moldova (inclusiv ortodoxă , evanghelistă). Cred că e prima dată cînd la noi în ţară s-au adunat reprezentanţii mai multor confesiuni religioase pentru o cauză comună fără a se “scuipa în ochi”.

Cei scuipaţi şi huiduiţi au fost reprezentanţii comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). Aceştia nu au fost lăsaţi să coboare din autocar pentru a-şi desfăşura marşul sub genericul “Toţi sunt diferiţi, toţi sunt egali!”. M-a impresionat felul în care au protestat cei care erau împotriva marşului. Şi nu erau puţini. Dacă enoriaşii Bisericii ortodoxe strigau că “pe unde trec ei (adică homosexualii) arde pămîntul”, combatanţii războaielor din Afganistan şi Transnistria nu erau împotrivă să aplice o porţie de pumni celor din autocar. Aşa cum aceştia nu au coborît, cei revoltaţi n-au putu decît să-i înjure şi să-i şuiere.

Bine ar fi să se revolte societatea noastră civilă şi împotriva regimului nostru de conducere şi a fărădelegilor comise în Moldova.

Aşa consideră unul dintre reprezentantanţii comunităţii de gay pe care am avut fericita ocazie de a-l cunoaşte azi la Şcoala de Jurnalism.

De ce spun fericita ocazie? Pentru că nu am avut posibilitatea de a discuta pînă acum cu reprezentanţii acestei minorităţi. Iar backgroundul meu cultural nu dispunea decît de noţiuni generale şi tot felul de teorii despre acest segment al populaţiei huiduit atît de mult de unii.

Dacă mă întreba cineva pînă acum despre atitudinea mea faţă de comunitatea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) aş fi răspuns că nu am nimic cu ei. Povestea invitatului nostru m-a ajutat să înţeleg altfel problemele cu care aceştia se confruntă. Cîţi dintre noi s-au gîndit prin ce trec aceste persoane atunci cînd înţeleg ce se întîmplă cu dînsele. Relaţiile interpersonale, în primul rînd cu membrii familiei naturale, dar şi cu prietenii este una din problemele lor susţine invitatul nostru: “nu e atît de uşor să duci o viaţă dublă, să îţi ascunzi relaţia”.

Un alt aspect dureros este discriminarea şi etichetarea lor drept “alţi oameni”.

Stau şi mă gîndesc la modul în care a procedat Primarul Dorin Chirtoacă interzicîndu-le manifestaţia. Atîta timp cît autorităţile (tinere cu o gîndire liberală) nu acceptă această comunitate, nici restul societăţii nu-i va accepta, iar stereotipurile vor continua să persiste, cred eu.

Cu pancarde în mâini şi îmbrăcaţi în tricouri special pregătite, jurnaliştii au marcat astăzi zua presei libere. Oameni mari din jurnalismul nostru au putut fi văzuţi în timp ce dădeau interviuri sau pur şi simplu mărşăluiau alături de alţi colegi de breaslă spre Guvern, de unde, desigur, n-a binevoit să se arate nici un oficial.

Toată lumea a vorbit bine şi frumos despre solidaritate şi despre cît de necesară este aceasta în rîndul jurnaliştilor. Ba, mai mult, Val Butnaru şi Valeriu Saharneanu susţin că solidaritate între jurnaliştii din Moldova există. Aşa o fi. numai că nu prea s-a văzut asta zi.

Dacă ieşeau toţi jurnaliştii astăzi, de la reporter pînă la director de ziar sau radio, să lase dracului redacţia pentru o zi şi să arate autorităţilor că jutnaliştii intr-adevăr sunt o putere şi că se susţin unii pe alţii. Asta înţeleg eu solidaritate. Dar faptul că au venit cîte un reporter de la fiecare instituţie mass-media şi aceia pentru a face un material, nu înseamnă că au fost solidari.

Despre ce fel de breaslă jurnalistică mai putem vorbi aici?

Care solidaritate?

P.S: Ca detaliu, noi, cei de la şcoala de jurnalism, cei de la Centrul Independent de Jurnalism şi tinerii liberali am alcătuit majoritatea. Reporterul de la eutv nici macar nu a imbracat tricoul special pregatit, ci pur si simplu a preferat să poarte tricoul lor.

Chiar mă gîndeam cînd vor apărea reacţii din partea politicienilor noştri vizavi de marele eveniment de la Bucureşti. Ei bine, astăzi, în jurul orei 14.00, un grup de persoane, membri ai Organizaţiei Tinerilor Naţional-Liberali, au depus un demers la Ambasada României din Chişinău.

În demers, tinerii solicită Ambasadei să trimită mesajul lor la Bucureşti, pentru ca să afle toată lumea că ei doresc Republica Moldova în NATO pentru că: “numai aşa vom intra în Uniunea Europeană şi ţara noastră va cunoaşte o dezvoltare economică importantă” .

De ce anume azi au depus acest demers şi nu ieri? Pentru că în urmă cu 3 ani Vladimir Voronin a fost reales în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Citez din demers: ” noi ne pronunţăm categoric împotriva încercărilor conducerii comuniste a Republicii Moldova de a perpetua statutul de neutralitate, prevăzut în constituţia ţării noastre”.

Cei de la Ambasadă au acceptat Demersul şi au spus că îl va transmite Bucureştiului. Cît o fi de adevărat urmează să vedem.